Sport
Acceptă provocarea acum!
Reinventează-te!

Cum pot ajuta Yoga și meditația să te relaxezi



Yoga – Stretch ușor

Câteodată, după o zi lungă, îmi place să mă relaxez cu un ușor antrenament de yoga. Este de asemenea un mod grozav pentru a începe ziua- câteva mișcări simple de yoga, îți eliberează mintea și îți setează un mod pozitiv pentru întreaga zi.

Meditație

În opinia mea, meditația este pur și simplu un mod de a petrece ceva timp deconectat de la haosul vieții, încercând să îți liniștești mintea și să fii într-o stare calmă, conștientă. O discuție recentă pe care am avut-o cu un prieten m-a făcut să realizez că meditația este deseori înțeleasă greșit. Aceste percepții greșite ajung să împiedice oamenii să încerce. Prietenul meu mi-a spus “ Am încercat să fac meditație în trecut pentru că jobul meu era foarte  solicitant și stresant, dar am renunțat curând deoarece credeam că nu mă pricep. Niciodată nu am putut să îmi eliberez mintea total și de aceea, deveneam frustrat iar în final am renunțat. Dar acum înțeleg că faptul că am gânduri, face pur și simplu, parte din proces”. Ceea ce a spus prietenul meu este exact cum mă simt și eu atunci când încerc să fac meditație.

Ca în toate lucrurile referitoare la sănătate și fitness, există și multe metode și școli. Astăzi o să împart cu voi câteva sfaturi de meditație, simple și practice care te vor ajuta să îți calmezi mintea și să reflectezi la ziua ta.

Meditație simplă –ce să faci și ce să nu faci

Să nu crezi că ai nevoie de liniște completă și loc izolat pentru a practica. În lumea reală și în special acasă unde sunt copii sau la birou, să găsești liniștea completă este aproape imposibil.

Încearcă să te deconectezi de la majoritatea lucrurilor care te distrag, cum ar fi ecranul calculatorului și spațiile zgomotoase. Dacă ești la birou, pur și simplu, întoarce scaunul din fața calculatorului. Dacă ești acasă, închide ușa de la dormitor.

Nu încerca să te convingi că ai nevoie de echipament special, precum covoraș pentru yoga, clopoțel sau pătură deoarece poți medita oriunde. Cu cât ai mai puține lucruri pe care vrei să te bazezi, cu atât mai ușor va fi să  obții un moment rapid pentru a practica.

Încearcă să stai sau să te  întinzi pe jos într-un loc confortabil unde te poți simți relaxat. Poți să ții ochii deschiși sau închiși în funcție de cum te simți mai bine.

Nu încerca să te forțezi să respiri într-un mod anume, precum respirația abdominală sau cea pe nas. Aceasta te poate face să renunți sau, mai mult, să te deruteze. Poți lucra la tehnica pentru respirație odată ce începi să te simți confortabil cu meditația.

Concentrează-te pe respirație. Lasă aerul să intre iar corpul să devină moale. Pur și simplu trebuie să fii conștient de respirația ta și de cum o simți.

Nu lăsa să apară gânduri negative sau să începi să te gândești la lucrurile pe care le ai de rezolvat.

Redirecționează focusul, lasă aceste lucruri deoparte și întoarcete la respirație.

Nu trebuie să ai o listă lungă de afirmații sau obiective la care să te gândești, sau muzică ori zgomot.

Poți să găsești unul sau două cuvinte cheie care să te ajute să te relaxezi sau să te ghideze către o stare generală de bine.

Încearcă să găsești 20 minute de timp liniștit pentru tine, odată sau de două ori pe zi. Adu-ți aminte că meditația este considerată o practică, ca și yoga dealtfel. Așadar, aceasta înseamnă că se poate practica pentru  a simți efectele de calmare completă.

Bucură-te de evadarea dintr-un stil de viață haotic.

Susan Bowerman este Director pentru Training de Nutriție la Herbalife. Susan este Dietician și Specialist Certificat în Dietă Sportivă