Vreau să am un corp sănătos și o minte sănătoasă

Cafeina – balanța dintre argumentele pro și contra



Sunt acele zile care par să nu se mai termine, cu sarcini care inundă e-mailurile și apeluri care îți blochează telefonul. Unele zile sunt pur si simplu îngrozitor de lungi și epuizante. Cei mai mulți dintre noi consumă băuturi cu conținut de cafeină pentru a crește concentrarea.* Întrebarea este, chiar ajută sau este doar efectul placebo?

În primul și în primul rând, atunci când energia ta mentală începe să scadă și simți că îți pierzi coerența, gândește-te la ziua ta. Când ai mâncat ultima dată? Ce ai mâncat? Ai băut destule lichide? Mesele omise, mesele neechilibrate și deshidratarea îți pot afecta energia mentală și concentrarea. Nu uita că somnul adecvat și odihna fac deasemenea parte din ecuație.

Când corpul tău este deshidratat, acesta îți poate afecta starea de spirit și nivelul de energie. Deshidratarea moderată reduce vigilența și capacitatea de concentrare.1 Pe măsură ce te simți însetat, energia ta mentală este posibil să fi fost deja afectată. Apa este întotdeauna o alegere bună, însă și cafeaua și ceaiul consumate cu moderație ar trebui să fie utile. Băuturile cu conținut de cafeină sprijină atenția și concentrarea* – dar fii prudent.

Deși cafeina poate fi de ajutor, nu este cazul să îți ignori dieta și să te bazezi doar pe consumul de cafeină pentru a susține efortul de pe parcursul unei zile întregi. Ai nevoie să te hidratezi și să mănânci corespunzător. Asigură-te că îți monitorizezi reacția la cafeina pe care o consumi. Dacă îți dă stare de nervozitate sau nu poți adormi pe parcursul nopții, ar fi înțelept să renunți la ea sau cel puțin să o consumi în prima jumătate a zilei. Utilizarea cafeinei pentru a crește concentrarea pe timpul zilei* nu îți va face prea bine, dacă interferează cu un somn bun.

1              Institutul de Medicină. 2005. Consumul de referință dietetic pentru apă, potasiu, sodiu, clorură și sulfat. Washington, DC: Academia Națională de Presă. https://doi.org/10.17226/10925.

*             Cafeina ajută la îmbunătățirea concentrării atunci când conține cel puțin 75 mg cafeină pe porția cuantificată și nu depășește 200 mg într-o singură doză. Este recomandat să nu se depășească un aport zilnic de 400 mg de cafeină din toate sursele (200 mg pentru femeile însărcinate sau cele care alăptează).