JURNALUL UNEI TRANSFORMĂRI

Echilibru și Moderație


moderatie

Pentru început, să vorbim despre varietate. Oamenii  își doresc varietate. Am evoluat având in jurul nostru o gamă variată de alimente vegetale, insecte și animale terestre și acvatice. Consumul acestora  este modul natural de a asigura corpului nostru nutrienții de care are nevoie.

Și astăzi avem aceleași nevoi. Ne-ar fi fost în continuare de ajutor dacă am fi ales doar din această răspândire a plantelor comestibile si a animalelor sălbatice. Dar nu este așa. Avem de-a face cu foarte multe variante de alimente. Nu toate sunt bune pentru noi iar studiile arată că, cu cât mai multe alegeri avem la dispozitie, cu atât mai mult mâncăm. Așadar, varietatea produselor alimentare poate e benefică pentru sănătate și reprezintă o dietă echilibrată,  dar doar dacă profiți la maxim de selecția făcută pentru alimente sănătoase.

Moderația

Moderația înseamnă de obicei să nu mănânci în exces, dar se referă  în special la extra calorii precum grăsimi, dulciuri și alcool. Unii oameni reușesc chiar foarte bine să păstreze o moderație. Ei pot ține, de exemplu, o pungă de biscuiți în dulap și să o consume pe toată însă fără a pierde controlul.

Dar pentru alții, conceptul de a mânca o pungă întreagă de biscuiți este total interzis. Un biscuite va duce întotdeauna la altul și altul. Pentru acești oameni, învățarea de a–și modera aportul de alimente, nu se va întâmpla niciodată  și ar fi bine să evite tentația întru totul. Este bine, ca, în primul rând, pur și simplu, să nu aducă biscuiți în casă.

Așadar, există mâncare proastă sau doar dietă necorespunzătoare? Din punctul meu de vedere, cred că este vorba de câte  puțin din fiecare. Eu am o listă personală cu alimente nesănătoase și este posibil ca și tu să ai de asemenea, o listă. Indiferent dacă alegem să mâncăm aceste alimente și cât de des o facem, este o decizie personală. Dacă pui  o gramadă de alimente nesănătoase pe farfurie  vei avea o dietă proastă.

În final, ar trebui să te străduiești să mănânci cât de sănătos poți și cât de des posibil. Varietatea ar trebui să vină, în cea mai mare parte, de la gama de alimente sănătoase pe care le ai la dispoziție. Echilibrul ar trebui să însemne mai puțin compararea alimentelor “nesănătoase”cu cele “sănătoase” și mai mult dorința de a obține echilibrul nutrienților corespunzători. Aceasta înseamnă să îi oferi organismului ceea ce are nevoie pentru a rămâne sănătos: proteine slabe, surse bune de carbohidrați precum fructe, legume, cereale integrale și cantitate moderată de grăsimi benefice.

Aceasta nu înseamnă că nu te poți răsfăța din când în când. Dar moderația este, probabil, cea mai grea parte a varietății, mesajul de echilibru și moderație care trebuie pus în practică. Este greu să iei doar ce ai nevoie atunci când tentațiile sunt peste tot în jurul tău.

Scris de Susan Bowerman Director de  Training în Nutriție la Herbalife. Susan este  dietetician și specialist în dietă sportivă.